Expansiunea hipermarketurilor aproape a îngheţat în această toamnă: reţelele Carrefour, Real şi Auchan - cei mai expansivi retaileri de profil până în 2009 - nu inaugurează niciun magazin în trimestrul patru, 2010 devenind astfel cel mai sărac an în deschideri de hipermarketuri.
Toamna se numărau an de an hipermarketurile noi, pentru că până acum retailerii s-au grăbit să prindă perioada cu vârf de vânzări a sărbătorilor de iarnă cu cât mai multe magazine deschise.
Pe fondul lipsei de finanţări pentru centre comerciale noi şi al scăderii consumului, 2010 devine însă primul an în care toţi cei trei operatori de hipermarketuri activi în expansiune în perioada de boom al consumului frânează brusc "ofensiva în teritoriu".
La polul opus sunt competitorii lor care au mizat pe un format mai mic de hipermarketuri: Kaufland şi Cora.
Retailerul cu discount Kaufland a deschis până acum 9 unităţi în acest an, dar reprezentanţii companiei au refuzat să ofere informaţii despre următoarele proiecte de expansiune.
La rândul său, Cora poate fi considerată surpriza pieţei hipermarketurilor din acest an, reţeaua urmând să-şi dubleze numărul de unităţi operaţionale într-un an cu scăderi pe linie în comerţ.
Blocajul extinderii Carrefour, Real şi Auchan vine în primul rând din lipsa de finanţare a proiectelor de malluri sau parcuri de retail puse pe hârtie în perioada de creştere economică, spun consultanţii imobiliari.
"Motivul pentru care nu vedem prea multe deschideri de hipermarketuri în acest an este faptul că nu au fost începute proiecte noi de centre comerciale sau parcuri de retail din lipsă de finanţare. Multe lanţuri de hipermarketuri încă vor să se extindă pentru că nu au fost afectate grav de declinul consumului, dar ca dezvoltator nu poţi deschide un centru comercial doar cu un hipermarket, fără un mix potrivit de chiriaşi", expl