Românii nu mai au încredere în politică, dimpotrivă exponeneţii clasei politice sunt priviţi cu tot mai mult dispreţ şi uneori cu ură, indiferent dacă sunt de dreapta, de stânga sau oportunişti care caută nişa liberă pentru a ajunge la borcanul cu miere. Prezenţa la vot din ultimii ani şi toate sondajele recentă arată acest lucru, criza nefăcând altceva decât să accentueze o tendinţă.

Replica politicienilor este anemică, toate-s vechi şi nouă toate, iar prăpastia se adânceşte. Votul este într-o mare proporţie negativ, dacă este, iar dezbaterile aproape că sunt copy-paste de un mandat la altul.

Cel mai grav este că se pierde orice busolă, iar în final se poate ajunge la indiferenţă, la o “fundătură deprimantă”. Într-un amplu interviu acordat Observatorului cultural, Mircea Cărtărescu vorbeşte despre cum a coborât el din turnul de fildeş în agora. Concluziile sunt triste.

“Pînă foarte târziu am fost un om neatent la realitate, cu totul scufundat în sine însuşi. Nu am avut nici o relaţie cu lumea exterioară. Trăiam în interiorul literaturii, ca viermele în măr. Am intrat din întîmplare în lumea comentatorilor politici: acum vreo şapte sau opt ani mi s-a oferit o rubrică în Jurnalul naţional. Rubrica era iniţial mai curînd culturală. Scriam despre cărţi, dar încetul cu încetul a început să mă intereseze ce se întîmplă în viaţa politică. De atunci, am scris săptămînă de săptămînă editorial politic propriu-zis. Am simţit că fac lucrul ăsta cu o pasiune din ce în ce mai mare, care se justifica prin dorinţa de-a împinge lucrurile înainte, în direcţia pe care eu o credeam bună, cea a despărţirii noastre de trecut şi a orientării către lumea democratică şi civilizată. Am crezut în liberalism, am crezut mult şi în Emil Constantinescu, şi în Traian Băsescu, adică în forţele care se opuneau restauraţiei PSD-iste. După cîţiva ani, Jurnalul naţional a deve