Nu vreau decît să vă îndemn la exerciţii de imaginaţie. Ce i-a unit în proiectul de “modernizare a României” pe SOV şi Traian Băsescu? Intru putin in istorie. In 2007. Referendumul de suspendare a acestui om. Vine si ma roaga sa-l sustin. Convenim impreuna o serie de principii privind modernizarea Romaniei. Noua mai exact, pe le-ati fi putut gasi pe site-ul prezidential. Constat dupa aceasta ca domnul incalca punct cu punct tot ceea ce convenisem. Era vorba de puncte care priveau modernizarea Romaniei. Ii atrag atentia o data, de doua ori. Ma trezesc cu emisari ai domniei sale care imi solicita nici mai mult, nici mai putin decat preluarea a unei parti din grupul meu media. Evident ca refuz. (sursa, hotnews)
Oare despre ce puncte era vorba?
Deci oamenii ăştia se certau pe cum să fie România modernizată. Am cam rămas fără cuvinte. Şi eu care recomandam ca România să nu fie condusă ca un SRL. Ar fi fost bine pentru că vedem că România este un soi de teren de negocieri şi experimente, seamănă mult cu o fabrică dusă la dezmembrare.
Ziariştii şi mogulii
Tolontan fotografiază perfect un paradox, invocat şi de Ion Cristoiu: că totuşi nişte afaceri care se ţin pe picioare se ţin şi pentru că ziariştii produc, muncesc, nu doar pentru că sînt moguli cu bani şi care pompează necugetat euroi ca într-o petrecere nesfîrşită cu manelişti: unii au cîştigat bani, alţii cotă de piaţă. să intrăm puţin în logica normalului – un îndemn pe care îl ador. (Şi pe care eu mi-l traduc astfel: înainte să luptăm cu nedreptăţile sistemului, măcar să constatăm că nu sînt nedreptăţi genetice româneşti neapărat, unele nici măcar tipice postcomunismului estic.) Apoi, Tolontan subliniază extremismul său de centru în ai gusta pe toţi din presă, fiecare cu apucăturile şi nevrozele lui.
Unde avem cu toţii o problemă e în zona ziaristului-lobbyst gen Chireac. Tolontan susţine
