Falimentele, disponibilizările şi relocările au lăsat clădirile de birouri goale. Potrivit studiilor, 40% dintre chiriaşi au dispărut. Dar estimările prevăd că la sfârşitul anului viitor, piaţa office îşi va relua cursul firesc.
Refacerea cererii pentru spaţiile de birouri va fi motorul revenirii întregului sector imobiliar. Poate că este o viziune optimistă, dar este împărtăşită de mai mulţi dintre analiştii de pe piaţa imobiliară.
Premise de creştere
Atâta timp cât producţia şi exporturile continuă să crească, există indubitabil premisele necesare reluării creşterii pe segmentul office, spun analiştii imobiliari. Iar revenirea va fi susţinută şi de capitalul străin, care ar trebui să înceapă să se simtă din nou la noi începând cu finele anului viitor. Desigur, revigorarea nu va fi una în forţă. Segmentele din domeniul imobiliar ar putea să îşi revină încet, unul câte unul. „Cred că primele segmente care au toate şansele să iasă din criză vor fi cele ale spaţiilor industriale şi de office. În retail, componenta de centre comerciale va ieşi mai greu, iar segmentul spaţiilor comerciale stradale mai uşor.", declară oficialii Cushman&Wakefield România.
Urmând această traiectorie, în următorii 2-3 ani, ar trebui să avem o rată de ocupare de 100% până şi la clădirile care acum nu sunt ocupate pentru că sunt considerate a avea o calitate îndoielnică, cred specialiştii. Totuşi, toate aceste schimbări nu au cum să se întâmple în următorul an. Ba chiar la nivelul lui 2011, livrările de birouri ar putea ajunge undeva sub 100.000 mp, iar după acest moment, piaţa poate începe să îngheţe. „Totuşi, cererea de birouri în Bucureşti este greu să scadă sub 80.000 mp/an, chiar şi în perioadă de criză. De aceea, cred că vom avea în 2012 - 2013 o nouă nebunie în zona clădirilor de office.", declară reprezentanţii King Sturge.
Ofertă