Veşti bune pentru personalul Judecătoriei Făgăraş! Peste puţin timp se vor putea muta în casă nouă. Şi nu vorbim despre o altă locaţie ci de vechea clădire care a fost renovată din temelie după standardele impuse. Pentru aceste lucrări au fost alocate sume din bugetul de stat, prin Ministerul Justiţiei.
Lucrările la clădirea Judecătoriei din Făgăraş din strada Domana Stanca erau cu atât mai necesare, cu cât încă din anul 1980 în această locaţie nu s-a mai făcut niciun fel de investiţie, astfel încât spaţiul devenise unul impropriu desfăşurării activităţii în condiţii decente. O primă problemă cu care se confrunta personalul de aici era calea de acces care era comună atât pentru public, cât şi pentru deţinuţi şi angajaţi. Mai mult, lipsa unor spaţii corespunzătoare cerinţelor vremurilor actuale a fost un alt motiv în luarea deciziei de renovare. Şi ne referim aici la spaţiile pentru deţinuţi dar şi la cele pentru întrunirea completurilor de judecată.
Reabilitarea clădirii, atestată încă din anul 1860, a început în urmă cu 2 ani. De atunci au fost realizate importante lucrări la instalaţia electrică, acoperiş dar şi la spaţiile interioare şi la faţada clădirii. Astfel, insituţia va avea două săli de judecată, o cameră de consiliu, cale de acces separată pentru deţinuţi dar şi mai multe grupuri sociale. Şi pentru că în luna octombrie firma constructoare trebuie să predea clădirea la cheie, muncitorii lucrează de zor mai ales că personalul din Judecătorie doreşte să organizeze şi ziua porţilor deschise.
Lucrările de renovare au fost efectuate cu bani din bugetul de stat.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
Veşti bune pentru personalul Judecătoriei Făgăraş! Peste puţin timp se vor putea muta în casă nouă. Şi nu vorbim despre o altă locaţie ci de vechea clădire care a fost renovată din temelie după s