Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doljul, în plină epidemie de diabet

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Numărul bolnavilor de diabet zaharat este în creştere, avertizează medicii specialişti, care susţin că epidemia de diabet se extinde mai repede decât se credea.

Numai în judeţul Dolj, potrivit conducerii Centrului Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice de la Spitalul de Urgenţă Craiova, în primele cinci luni ale acestui an s-au înregistrat 1.339 de cazuri noi, cu 51 mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2009 şi cu 295 de cazuri mai mult decât în 2006, anul dinainte de implementarea Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei.

„Numărul pacienţilor înregistraţi a ajuns la 30.000. Pe lângă aceştia, presupunem că ar mai fi 5.000 - 6.000 neînregistraţi. În perioada 2007-2009, în care s-a desfăşurat Programul de Evaluare a Sănătăţii, depistarea cazurilor de diabet zaharat s-a dublat. Ne-am fi aşteptat ca după terminarea programului numărul pacienţilor noi să scadă foarte mult comparativ cu 2006. Nu s-a întâmplat aşa. Prin comparaţie cu anul 2006, numărul cazurilor noi a crescut“, a declarat prof. dr. Maria Moţa, coordonatorul Centrului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice de la Spitalul de Urgenţă Craiova.

Tendinţa de creştere a numărului bolnavilor de diabet se regăseşte în întreaga ţară şi la nivel mondial. În lume există 285 de milioane de pacienţi cu diabet zaharat cu vârsta peste 20 de ani şi se preconizează aproape o dublare a lor în următorii zece ani. În afara acestor bolnavi mai există peste 300 de milioane de persoane cu stare prediabetică, ce se poate transforma oricând în diabet zaharat.

Obezitatea, principala cauză a diabetului

Deşi prevalenţa diabetului este de 5% din populaţie, sunt zone pe glob, cum ar fi Insulele Nauru, unde 70% din populaţia ţării suferă de diabet. Explicaţia: locuitorii de aici s-au îmbogăţit peste măsură în urma exploatării bogatelor zăcăminte de fosfaţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 49 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 44 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°