Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprah Winfrey, cea mai generoasă vedetă din SUA

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Oprah Winfrey i-a surprins, luni, pe spectatorii prezenţi la premiera celui de-al 25-lea sezon al emisiunii sale, care va fi şi ultimul, oferindu-le o vacanţă de opt zile în Australia, plătită integral. Cei aproximativ 300 de spectatori au aplaudat, au ţipat de bucurie şi au îmbrăţişat-o pe Oprah Winfrey, după ce renumita realizatoare de televiziune americană a anunţat acest cadou pentru cei prezenţi în sală şi l-a invitat în scenă pe actorul John Travolta. “Am început să mă gândesc unde mi-aş dori să merg. Poate că ar trebui să vă iau pe toţi cu mine, la capătul lumii. Vom merge în Australia! Vom merge în Australia! Tu şi tu şi tu, veţi merge în Australia”, a anunţat Oprah Winfrey. O parte a echipei din spatele emisiunii The Oprah Winfrey Show va face deplasarea la Sydney, în luna decembrie, iar celebra Sydney Opera House va fi transformată în Oprah House şi va găzdui o ediţie a acestui program de televiziune. Anterior, generoasa Oprah Winfrey le-a oferit spectatorilor prezenţi la una dintre emisiunile sale câte un automobil nou, iar în altă emisiune le-a oferit membrilor echipei din redacţia revistei pe care a lansat-o, “O Magazine”, câte un iPad Apple şi câte un cec în valoare de 10.000 de dolari. Celebra realizatoare a oferit burse şcolare, a donat bani pentru diverse cămine de bătrâni şi a finanţat lansarea unei şcoli pentru fete în Africa de Sud. Populara realizatoare şi prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey va pune capăt emisiunii care a făcut-o celebră, The Oprah Winfrey Show, în 2011, după 25 de ani de difuzare şi intenţionează să prezinte o nouă emisiune zilnică pe propriul post de televiziune, care va avea lansarea oficială pe 1 ianuarie 2011. The Oprah Winfrey Show, liderul de audienţă pe segmentul talk show-urilor diurne de peste Ocean, este difuzat din Chicago, de postul ABC, pe întreg teritoriul american şi în peste 140 de ţări. Aceast

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 21 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°