● Americanul / The American (SUA, 2010), de Anton Corbijn.

Pentru un film hollywoodian de genul lui (cu asasini profesionişti, arme sofisticate şi peisaje europene în fundal), făcut în zilele noastre, Americanul e neobişnuit. Pentru început, e neobişnuit de multă linişte în el. Din cînd în cînd, în timp ce-l vedeam (ca plătitor de bilet, într-o sală de Multiplex), deveneam conştient de foiala şi foşneala sălii, o foială şi o foşneală pe care majoritatea filmelor destinate Multiplex-urilor încearcă să le înece din prima secundă în muzică şi în efecte sonore – parte a strategiei lor de a reduce cît mai repede la supunere un „mare public“ pe care-l prezumă ca fiind necivilizat. Lipsei de gălăgie îi corespunde şi lipsa obişnuitelor ambuteiaje de imagini (consecinţă a aceleiaşi strategii). Plasat într-un orăşel de munte din Italia, unde un asasin american (George Clooney) vine să se ascundă pînă la noi ordine şi apoi (conform ordinelor) stă ca să construiască o puşcă pentru un alt asasin, filmul valorifică pe îndelete posibilităţile sugestive ale spaţiului respectiv: modelele geometrice compuse de acoperişurile caselor şi de străduţele care urcă şi coboară spre alte străduţe, pustietatea piaţetelor, a cafenelelor şi a parcărilor în lumina după-amiezei sau a felinarelor nocturne. Nu avem parte de prea multă „acţiune“, iar aia care e este tratată expeditiv: un schimb de focuri la început, unul la sfîrşit şi între ele o urmărire. Naraţiunea e construită în mare parte pe rutinele protagonistului – exerciţiile lui de gimnastică, vizitele lui la cafenea şi la bordel, lucrul în atelier la puşca pe care o are de construit. În afară de el nu mai există multe personaje. Din cînd în cînd vorbeşte la telefon cu un şef; din conversaţiile lor nu se poate deduce nimic despre organizaţia din care fac parte, despre eventualii lor clienţi – despre contextul activităţii lor crimi