Ziua întîi.
Sub o umbrelă nesigură
Hostelul este de fapt un vechi cămin, e curat şi camerele sînt spaţioase. Liftul e cam prăpădit, şi iau decizia să urc pe scări pînă la etajul cinci. ën rest, la geamuri avem termopane, bune de tot, pentru că dincolo de sticlă se întinde un şantier imens, în care se lucrează de zor, într-un zgomot absolut năucitor. Plecăm în căutarea unui restaurant tradiţional, unde comandăm o ciorbă de peşte. ën loc de ceva special, primim o apă chioară, cu multă paprika şi foarte puţină carne. E incredibil de cald şi începe să plouă. Bîjbîim printr-un oraş în furtună, pînă pe malul Dunării, sub o umbrelă nesigură, desprinsă în unele părţi. ëntr-o jumătate de oră dăm cam peste toate obiectivele importante ale oraşului, aliniate de o parte şi de alta a Dunării. Castelul Buda, Parlamentul şi colina Gellert, toate stau cuminţi aşteptînd să treacă furtuna. ëntre timp, descoperim că ungurii sînt pregătiţi să ãvîndăÒ cu succes aproape orice, mai ales istoria şi tradiţia. Muzeele îi ademenesc pe turişti la fiecare doi paşi. Nu doar muzeele enorme în care te pierzi fără hartă, ci micile muzee, ascunse pe străzi greu de găsit pe hartă. Fiecare dintre aceste galerii minuscule este într-o permanentă concurenţă cu celelalte, pentru atragerea vizitatorilor.
Ziua a doua.
Într-un labirint subteran
La intrarea în Muzeul Marţipanului, turiştii primesc o bomboană dintre cele mai aromate. ën cele două încăperi, regine din marţipan în mărime naturală, scene din poveşti şi sculpturi în toate culorile îşi aşteaptă cuminţi vizitatorii. La ieşire, turiştii îşi vor umple, cu siguranţă, coşurile cu preparate care se vînd în acelaşi muzeu. Pe o stradă bine ascunsă, lîngă o cafenea umbroasă pierdută într-un pasaj, se află intrarea într-un labirint subteran. Galeriile care se întind pe aproape 10 kilometri sub Dealul Castelului au fost unit
