Bucureştiul se plasează pe locul 69 din 73 de oraşe incluse într-un clasament după nivelul preţurilor, primele poziţii fiind ocupate de New York, Geneva şi Oslo, potrivit unui studiu al UBS.Dacă din calculul preţurilor sunt excluse chiriile, Bucureştiul ocupă antepenultimul loc în clasament, primele poziţii fiind ocupate de Oslo, Zurich şi Geneva. Pe ultimele locuri se plasează Mumbai şi Manila.Capitala României este încadrată, în funcţie de nivelul preţurilor, incluzând
Bucureştiul se plasează pe locul 69 din 73 de oraşe incluse într-un clasament după nivelul preţurilor, primele poziţii fiind ocupate de New York, Geneva şi Oslo, potrivit unui studiu al UBS.
Dacă din calculul preţurilor sunt excluse chiriile, Bucureştiul ocupă antepenultimul loc în clasament, primele poziţii fiind ocupate de Oslo, Zurich şi Geneva. Pe ultimele locuri se plasează Mumbai şi Manila.
Capitala României este încadrată, în funcţie de nivelul preţurilor, incluzând chiriile, de Cairo şi Delhi.
UBS notează că diferenţa de preţuri dintre vestul şi estul Europei s-a îngustat de la 35% la începutul lui 2009 la 26%.
În funcţie de salariile nete, Bucureşti ocupă poziţia 63, între Bankok şi Beijing. Oraşele cu cele mai mici salarii nete sunt, de asemenea, Mumbai şi Manila. Primele locuri în acest clasament sunt ocupate de Zurich şi Geneva. New York se regăseşte pe poziţia a treia.
După puterea de cumpărare, stabilită în funcţie de salariul primit de un locuitor pentu o oră de muncă, capitalei României i-a fost acordat locul 58 în topul UBS, după Riga şi în faţa Istanbulului. Poziţiile superioare ale clasamentului sunt ocupate de Zurich, Sydnei şi Miami.
Studiul subliniază că, la compararea puterii de cumpărare, ar trebui să se ţină seama de faptul că produsele cumpărare de salariaţii locali diferă de la un continent