O bombă cu ceas. Colegii de breaslă italieni visează de zile bune la vreun scoop şi pe malul Tibrului, ca efect al recentelor „expatrieri“ ale nomazilor din Franţa, care au readus în discuţie chestiunea romilor în Uniunea Europeană. Mai ales că, mai nou, rivalitatea istorică dintre Franţa şi Italia a fost lăsată în mod excepţional la o parte, de cînd preşedintele francez Sarkozy a anunţat, cu surle şi trîmbiţe, că va cere post factum binecuvîntarea Uniunii pentru un plan UE antinomazi. Cu alte cuvinte: scopul justifică mijloacele, cînd e vorba de capital electoral facil, deci o nouă axă Roma-Paris va avea în mod clar ceva efecte şi prin comunităţile de romi din peninsulă. Oricît ar protesta Vaticanul, organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului, centrele umanitare sau ţările de origine ale nomazilor. Nu e de mirare deci că redacţiile sînt deja în alertă maximă în întreaga Italie, oscilînd între poziţii pro sau contra nomazilor, în funcţie de apartenenţa politică a editorilor.

În această dimineaţă, m-a luat şi pe mine valul: luînd metroul de la staţia Termini din Roma, fără să îmi dau seama, am început să scrutez rapid orizontul în căutare de posibile subiecte pe această temă, de parcă ar fi trebuit să plutească cine ştie ce în aer. După puţin timp, mi-a răsunat brusc în minte însă prima lecţie de gazetărie de la şcoala Reuters, în care ne băteau la cap pînă la extenuare cu regula So What? (Şi ce-i cu asta?), obligîndu-ne să justificăm orice ştire, articol, eveniment sau acţiune, tocmai pentru a înţelege ce se ascunde în spatele lor. Automat, am realizat că lecţia londoneză aplicată „cazului nomazilor“ din Italia are rezultate vizibile pînă şi cu ochiul liber.

Cadrul

Să luăm de pildă ultima declaraţie a ministrului de Interne Roberto Maroni, membru al formaţiunii antiimigranţi Liga Nordului. Profitînd de măsurile luate de Franţa, minis