Costuri mai reduse atât pentru angajator, cât şi pentru salariat
Acest fenomen nu este unul prea răspândit în România, dar surâde companiilor care vor să testeze piaţa înainte de a intra în forţă pe ea
Cei care preferă aceste posturi sunt cei care fac deplasări sau nu vor un job full-time
În străinătate, mai ales în America, mulţi angajaţi lucrează de acasă şi multe companii sunt recunoscute pentru faptul că au un business virtual, ceea ce înseamnă economisiri financiare enorme, îmbunătăţirea productivităţii şi cheltuieli administrative mai mici.
La noi, în România, se cunoaşte acest fenomen, dar nu a luat o amploare chiar atât de mare ca în afară. "Suntem deja în situaţia în care munca acasă este un drum bine bătătorit. Mai puţin utilizat astăzi, când multe servicii o duc greu - vânzări, asigurări, MLM, telemarketing - dar cu siguranţă trendul ascendent va fi reluat odată cu reluarea vieţii economice normale", a declarat pentru Curierul Naţional Marius Gîrlea, Manager General al site-ului jobsinro.ro şi membru HR Club. În opinia Luizei Petrică, director Agenţie, Manpower Romania şi membru HR Club, cu siguranţă acest fenomen va prinde şi în România şi va lua amploare în timp. Depinde foarte mult de seriozitatea şi de credibilitatea angajaţilor "home office", dar şi de confirmarea acestui model de către piaţă ca fiind unul de succes.
Angajatorii care testează piaţa sunt cei care oferă astfel de joburi
Există un anumit tipar de angajator deschis la ideea de home office, respectiv, acela de companie internaţională sau mixtă, de regulă cu activitate comercială în zona de bunuri de larg consum care doreşte să intre pe piaţa românească, păstrându-şi prudenţa necesară oricărui business pe o piaţă nouă. De regulă, astfel de companii nu îşi deschid entităţi (înregistrează societăţi) decât în momentul în care au un b