În Franţa se mai profilează la orizont un scandal, legat de raporturile dintre putere şi presă. Pentru că presa nu este întotdeauna foarte iubită de oamenii puterii, se ştie. S-ar părea că acesta este adevărul, şi că pînă şi în marile democraţii ziariştii, sau mai precis unii dintre ei, sunt priviţi cu suspiciune de putere.
În Franţa se mai profilează la orizont un scandal, legat de raporturile dintre putere şi presă. Pentru că presa nu este întotdeauna foarte iubită de oamenii puterii, se ştie. S-ar părea că acesta este adevărul, şi că pînă şi în marile democraţii ziariştii, sau mai precis unii dintre ei, sunt priviţi cu suspiciune de putere.
A încercat contra-spionajul francez să identifice sursele de informaţie ale cotidianul LE MONDE în cazul revelaţiilor legate de Eric Woerth, ministrul muncii? Iată întrebarea care alimentează în prezent o nouă polemică. Forta presei, cei putin în Franta, îsi are în mare parte sursa într-o lege care proteajeazà sursele de informare ale ziaristilor.
Această lege riscă însă să se bată cap în cap cu unele misiuni "naturale", ca să zic asa, ale Politiei Nationale Franceze, întrucît ea este însàrcinatà cu protectia si securitatea institutiilor de stat. Cînd un înalt functionar are acces, de exemplu, la documente clasate strict secret, si dezvàluie presei sau altor persoane elemente din respectivele documente, ei bine, serviciile secrete sunt în drept sà caute "sursa respectivelor scurgeri".
In cazul afacerii Woerth, este clar cà o multime de detalii privind relatiile sale cu lumea milionarilor "s-au scurs" din sfera puterii. Presedintele Nicolas Sarkozy este de fapt de mai multà vreme supàrat pe presà, mai ales pentru modul în care îi prezintà actiunea politicà, desi presa nu a fost tandrà nici cu diversele sale evenimente din viata personalà.
Ca formà de contra-putere, presa din tàrile cu mare traditie
