Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Colecţionarul” Vîntu

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Văzut ca un oponent al tendinţelor discreţionare de la vârful puterii actuale, cel puţin de câte o parte a publicului, până la reţinerea sa de către procurori, Sorin Ovidiu Vîntu începe déjà să fie abandonat de către cei pe care i-a strâns de-a lungul timpului în jurul său, evaluându-i şi folosindu-I în funcţie de oportunităţi şi posibilităţi. De pe lunga listă de plăţi mai mult sau mai puţin generoase – omul are o pasiune de colecţionar – se desprind, unul câte unul, cei care presimt că sfârşitul afacerii nu va fi în favoarea acestuia, încercând să-şi confecţioneze legitimaţii de simpli curioşi, care n-au dorit decât să vadă cum se manifestă o celebritate de tipul acesta. Mă îndoiesc de faptul că cooperantul “pensionar” al arestului din Rahova şi-a făcut iluzii în legătură cu cei din jurul său. Mai ales că nu se află la prima experienţă de acest gen. Tot aşa, în 2000, cei care făceau coadă la uşa lui pentru o sponsorizare sau pentru o recunoaştere (pecuniară) a meritelor lor, s-au împrăştiat în toate zările atunci când a explodat bomba “F.N.I.”. Pentru ca apoi, în timp, să se îndrepte din nou spre cel care părea că renaşte din propria sa cenuşă cu puteri şi finanţe însutite.

Sorin Ovidiu Vîntu a dat, într-adevăr, o astfel de impresie. Dacă în prima fază s-a concentrat asupra racolării de oameni din “servicii” – la paritate, şi a încercat cu timiditate nespecifică să tatoneze zona presei (care l-a fascinat întotdeauna) prin iniţierea noii serii a “Curentului” interbelic (ca să nu punem la socoteală slabul randament pe care l-a dat finanţarea unui partid de dreapta - UFD) în intervalul post-Gelsor a considerat că a venit vremea ofensivă pe toate planurile, dar în special pe acela al mijloacelor media, instrumentul major prin care ar fi putut să-şi atragă scopurile politice.

Care scopuri – veţi întreba? Acelea de a se afla în spatele celor mai importante de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 29 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare ISU Braşov anunţă un incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti, care se manifestă cu ardere generalizată la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, tra

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 32 minute
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 39 minute
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 7 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 59 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°