Au trecut mai mult de două decenii de la dispariţia scriitorului Danilo Kis (1935-1989), un intelectual central european par excellence.
Asemeni unor Arthur Koestler, Manes Sperber, Leszek Kolakowski, Jacek Kuron, Adam Michnik, Agnes Heller, Ferenc Feher, a fost un spirit într-adevăr liber. A fost admirat de Philip Roth şi Susan Sontag, de Iosif Brodski şi de Leonardo Sciascia, şi a fost calomniat de mulţi dintre compatrioţii săi.
Volumul de eseuri "Homo Poeticus" a apărut cu prefaţa lui Susan Sontag. Ale sale "Variaţiuni pe tema Europei Centrale", publicate în engleză în minunata revistă "Crosscurrents", rămân, alături de celebrul eseu al lui Milan Kundera despre tragedia Europei Centrale şi de "Antipolitica" lui George Konrad, un document esenţial al rezistenţei spiritului critic în timpuri sumbre.
Poate că tocmai admiraţia pentru Kis a fost catalizatorul iniţial al apropierii mele de grupul "A Treia Europă" din Timişoara, un excepţional nucleu de reflecţie pornit din iniţiativa Adrianei Babeţi şi a lui Cornel Ungureanu.
Biografia lui Danilo Kis a fost marcată direct de extremele ideologice ale secolului douăzeci. Una dintre preocupările fundamentale ale operei sale a fost aceea de a înţelege metamorfozele răului. Astfel a luat naştere memorabila sa carte "O criptă pentru Boris Davidovici" (Polirom, 2009, traducere de Simeon Lăzăreanu, prefaţă de Adriana Babeţi).
După publicarea acestui volum (1976), Danilo Kis a fost acuzat în Iugoslavia că îi lipseşte conştiinţa naţională, că nu are afinităţi cu mediul cultural în care trăia. Ca urmare a acestor atacuri, a fost nevoit să trăiască ultimii zece ani departe de Iugoslavia.
Pentru a-l cita pe Mircea Mihăieş, "O criptă" "a fost o carte-şoc, care mi-a deschis în faţă un întreg univers nu atât cultural, cât ideologic". Am citit înfiorat acest volum p
