Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimentaţia corectă pentru un şcolar de nota 10

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 septembrie 2010 ·

Copiii trebuie să mănânce regulat lactate, carne slabă, peşte, fructe şi cerealele integrale pentru a face faţă cu brio programului şi efortului intelectual. Consumul de dulciuri trebuie să fie moderat. Sursa: EVZ

Performanţa şcolară a unui copil e în mare măsură influenţată de regimul lui alimentar. Pe lângă faptul că se află în perioada de creştere, copilul depune efort intelectual care trebuie susţinut printr-o proporţie echilibrată a nutrienţilor: făinoase, cereale, fructe şi legume, carne de pui sau de vită, lactate, ouă, nuci, alune, seminţe.

O zi obişnuită din punct de vedere alimentar poate arăta astfel: cereale integrale cu lapte sau ouă fierte cu pâine prăjită la micul-dejun (servit în prima oră de la trezire), supă sau ciorbă şi friptură cu legume la prânz şi peşte cu orez la cină. Copilul trebuie să respecte cele trei mese principale ale zilei şi să mănânce un prânz cald, cel puţin o dată la două zile.

Mesele principale trebuie completate de gustări: iaurt, fructe, alune, nuci, batoane din cereale.

Peşte şi pâine integrală

Alimentaţia şcolarului trebuie să includă proteine de calitate, de preferat carne de pasăre (aproximativ 75 de grame pe zi), carnea fiind o sursă importantă de vitamine şi de fier.

Medicul nutriţionist Ştefan Ionuţ precizează că peştele nu trebuie să lipsească din hrana celui mic, fiind un aliment hrănitor, cu puţine calorii şi bogat în acizi graşi de tipul Omega 3 şi Omega 6, precum şi în calciu, fos for, zinc, fier şi vitamine.

Carnea de pasăre şi peştele se gătesc dietetic: fierte, sotate sau la cuptor. Pâinea albă ar trebui înlocuită cu pâine integrală, iar sosurile prea grase şi prăjelile cu grăsimi "bune" din ulei de măsline, avocado şi peşte gras. Aceste grăsimi ajută la absorbţia corectă a vitaminelor, necesare la fabricarea unor hormoni de creşte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 30 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°