Grupul Asesoft, deţinut de Sebastian Ghiţă şi Iulian Stanciu, va prelua Flanco, semnarea tranzacţiei urmând să fie anunţată oficial în cursul zilei de astăzi, potrivit unor surse din piaţă.
Retailerul de electrocasnice Flanco are nevoie de lichidităţi de la un investitor nou pentru a ieşi rapid din insolvenţă, de aceea a fost scos la vânzare în urmă cu câteva luni de către băncile creditoare ING, UniCredit Ţiriac Bank şi BRD.
Bacherii au căutat un investitor care să poată aduce cel puţin 14 mil. euro în companie pentru a stinge datoriile garantate ale reţelei şi pentru a-i susţine creşterea vânzărilor în ultimele trei luni din an. Pe lista scurtă a investitorilor interesaţi de Flanco s-a numărat şi un retailer străin, potrivit informaţiilor din piaţă.
Compania Asesoft Distribution, cu afaceri de circa 100 mil. euro în 2009, a mai fost implicată într-o tranzacţie în 2009, când a preluat divizia de distribuţie a Flamingo - operatorul magazinelor Flanco.
Contactaţi de ZF, cei doi acţionari ai Asesoft nu au dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.
Grupul Asesoft, deţinut de Sebastian Ghiţă şi Iulian Stanciu, va prelua Flanco, semnarea tranzacţiei urmând să fie anunţată oficial în cursul zilei de astăzi, potrivit unor surse din piaţă.
Retailerul de electrocasnice Flanco are nevoie de lichidităţi de la un investitor nou pentru a ieşi rapid din insolvenţă, de aceea a fost scos la vânzare în urmă cu câteva luni de către băncile creditoare ING, UniCredit Ţiriac Bank şi BRD.
Bacherii au căutat un investitor care să poată aduce cel puţin 14 mil. euro în companie pentru a stinge datoriile garantate ale reţelei şi pentru a-i susţine creşterea vânzărilor în ultimele trei luni din an. Pe lista scurtă a investitorilor interesaţi de Flanco s-a numărat şi un retailer străin, potrivit informaţiilor din piaţă.
Compania Asesoft Distribu