Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confruntare de Champions League pentru “municipali”

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 16 septembrie 2010 ·

În etapa a VIII-a a Ligii I la fotbal, FC Municipal Târgu-Mureş va susţine duminică după-masă o partidă dificilă în compania campioanei României, CFR Cluj-Napoca. Partida din Gruia poate constitui un test de maturitate, dacă poate fi numit aşa pentru o formaţie în care au survenit foarte dese modificări. Cu un lot în care majoritatera jucătorilor au semnat cu noua promovată după stagiul de pregătire, al cărui antrenor a fost schimbat în urmă cu doar două săptămâni, mureşenii vor încerca ”minunea” tocmai în faţa campioanei.

CFR, surpriza ultimilor ani

Echipa care a evoluat în anonimat aproape total decenii la rând, a făcut furori în urmă cu trei sezoane, reuşind să aducă un titlu în provincie după mulţi ani în care echipele din Capitală nu au cedat niciun trofeu. După ce câştigau campionatul, aceştia reuşeau să obţină şi Cupa României în sezonul 2007-2008. A urmat un an de pauză, în care o altă echipă mică reuşea să ia faţa ”granzilor”, Unirea Urziceni. În ediţia trecută însă, ardelenii au reuşit din nou eventul.

Chiar dacă şi la clujeni a fost înlocuit antrenorul în zilele trecute, Sorin Cârţu luând locul lui Andrea Mandorlini, ceferiştii au reuşit miercuri seara să învingă cu scorul de 2-1 formaţia elveţiană FC Basel în prima etapă a grupelor UEFA Champions League. În campionat însă, echipa de pe Someş a pornit cel puţin ezitant. Clujenii au remizat la debut, 0-0 la Craiova, au învins pe teren propriu cu 2-0 pe nou promovata Victoria Brăneşti, după care a urmat o serie de rezultate negative. După un 2-2 acasă cu Astra Ploieşti, un surprinzător 0-3 la Bucureşti în faţa unei alte nou promovate, Sportul Studenţesc, a urmat o victorie la limită cu gorjenii de la Pandurii. În etapa trecută ardelenii au cedat din nou în Capitală, 0-2 în faţa Rapidului. Clujenii au însă moralul ridicat după victoria din Liga Campionilor şi dispun de un lot num

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 21 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°