Aniversarea celui de-al 551-lea an va fi marcată de concerte, spectacole şi parade în Piaţa Constituţiei, Parcul Cişmigiu şi Centrul Istoric. Bucureştenii vor putea urmări gratuit filme româneşti, spectacole şi pot vizita muzee. Nu lipsesc concertele, paradele, şi deja consacratele bătăi cu flori.
Deschiderea festivităţilor are loc mâine seară, în Centrul Istoric, unde vor fi organizate o serie de concerte pe scenele din strada Eugen Carada şi Strada Franceză. Vor cânta, printre alţii, Maria Buză şi Taraful, Paula Seling şi Ovi, Direcţia 5 şi Iris.
De la ora 19.00 începe Noaptea Albă a Filmului Românesc, bucureştenii putând urmări gratuit în nouă locaţii de proiecţii (Piaţa George Enescu, Uranus 144, Terasa Clubului Fabrica, Noul Cinematograf al Regizorului Român – Muzeul Ţăranului Român (MŢR), MŢR Open Air, Cinema Patria, Cinema Studio, Sala Elvira Popescu, Cinema Eforie) peste 30 de proiecţii autohtone. Printre acestea: „Operaţiunea Monstrul”, „Nuntă Mută”, „Colivia”, „A fost sau n-a fost?”, iar la MŢR va fi premiera filmului „Marţi, după Crăciun”.
Chitarista lui Michael Jackson la Teatrul Bulandra
Sâmbătă este ziua chitarelor astfel încât de la ora 10.30, la Teatrul Bulandra, Sala Izvor vor fi 10 chitarişti celebri care vor susţine un scurt recital, iar seara un concert. Printre acestea, merită menţionată Jennifer Batten, chitarista lui Michael Jackson şi Stuart Hamm basistul lui Jow Satriani şi Steve Vai. Pe lacul Morii va avea loc un spectacol cu avioane de înaltă acrobaţie, lansări de paraşutişti, evoluţii nautice şi exerciţii demonstrative. De asemenea, Fanfara Jandarmeriei va face un tur al Centrului Istoric, între orele 14.00 şi 16.00, în timp ce publocul va putea participa la concursuri cu premii. Tot sâmbătă, în Piaţa Roma, Piaţa Verona şi Piaţa George Enescu vor fi amenajate spaţii verzi şi grădini nomade.
Băt