Mă gândesc că ar fi putut fi cu totul alta soarta lui Bonnie şi Clyde, celebrii spărgători de bănci din vremea marii crize mondiale, dacă ar fi aplicat formula care se utilizează astăzi în România, pentru a face rost de cash: dacă el făcea ceva studii şi ajungea şef de filială, iar ea era casieră, treaba ar fi putu merge ca unsă, fără niciun fel de pericol. Ar fi trebuit doar să fie atenţi la mişcările unora dintre clienţi mai neglijenţi sau mai încrezători. Pe banii acestora şi-ar fi putut lua case şi maşini, ar fi putut călători şi s-ar fi simţit cu adevărat niste VIP-uri. E drept, n-ar fi beneficiat de mediatizarea care i-a însoţit pe cei doi de-a lungul scurtei vieţi de spărgători şi nici n-ar fi sfârşit sub ploaia de gloanţe a federalilor, ci ar fi încasat – dacă ar fi fost descoperiţi – câţiva ani de puşcărie, la sfârşitul cărora s-ar fi putut bucura în continuare de roadele jafurilor lor paşnice.

Evenimentele ultimelor luni dovedesc faptul că în România, cel mai avantajos – şi mai sigur – mod de a jefui o bancă este să o faci din interior. Mai există fraieri care cred că dacă-şi pun o cagulă şi folosesc un pistol de jucărie se pot allege cu o pradă care să-i ajute măcar să-şi plătească vreo două dintre ratele restante la credite luate cu buletinul în vremea efervescenţei împrumuturilor ieftine. Nu doar că se aleg cu puţin, dar şi riscă să primească un glonţ în cap de la un poliţist aflat întâmplător prin preajmă.

Cel putin trei cazuri făcute publice în ultimele luni ne arată că se aplică la scară largă (dacă trei au fost descoperite, vă imaginaţi câte sunt!) procedeul paşnic al golirii unor conturi personale, cu discreţia pe care o face posibilă operarea autorizată a acestora. Pentru mulţi români idea de a nu avea încredere în bancă era de neacceptat: chiar dacă te jupoaie prin comisioane, o face cel puţin legal.

Dar să-ţi ia banii – asta nu