"Guriţă" a condus ieri primul său antrenament din cariera de antrenor şi a declarat că se bazează pe experienţa acumulată de la marii tehnicieni sub comanda cărora a evoluat ca jucător.
Daniel Stanciu, managerul sportiv de la Poli, a mărturisit că prima variantă la care conducerea s-a gândit când a apărut posibilitatea plecării lui Petrovici a fost Cosmin COntra. "Din primul moment ne-am gândit la Cosmin Contra, ne-am gândit mult şi am ajuns la concluzia că e cea mai potrivtă variantă. Pentru că a acumulat multă experienţă, a lucrat cu antrenori valoroşi, a fost un jucător important al echipei naţionale. Şi în primul rând pentru că este alături de echipă, ştie ce e bine, ce nu şi este liderul echipei", a spus Stanciu.
Contra a evoluat de-alungul timpului la echipe cu nume, ca Altetico Madrid sau AC Milan şi a fost cu urechile ciulite la indicaţiile antrenorilor. "De la Ancelotti am învăţat cum să te aperi foarte bine, de la Schuster şi Laudrup am învăţat cât de importantă este posesia, am încercat să iau câte puţin de la fiecare. Eu am propria filosofie, trebuie să te bazezi şi pe ce ai la dispoziţie, sunt mulţi factori de luat în calcul", a declarat noul antrneor alb-violet.
Acesta a menţionat că echipa nu va suferi modificări majore pentru meciul următor. "Echipa nu va arăta cu mult diferit, sunt doar două zile până la următorul meci, iar săptămna care urmează avem trei jocuri. Vreau ca echipa să câştige fiecare meci, să arate ambiţie, să nu renunţe la nicio minge", a mai spus Cosmin Contra.
Credeţi că "Guriţă" va face treabă bună la Poli? Vă puteţi exprima opinia în sondajul alăturat şi în secţiunea de comentarii!