Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wess Mitchell: „Rusia, o stea căzătoare“

Publicat in Adevarul, joi 16 septembrie 2010 ·

Occidentul vede în Rusia fie o putere în declin, fie un partener al Alianţei Nord-Atlantice. „Văd Rusia ca o putere în declin, ca o supernova ce moare. Vestea bună este că Rusia e o stea căzătoare. Vestea rea este că Rusia e o stea căzătoare”.

Afirmaţia îi aparţine lui Wess Mitchell, preşedintele Centrului de Analiză Politică Europeană, care a adăugat că se teme de ultimele energii negative ale Rusiei. Relaţia problematică dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia a fost unul dintre subiectele dezbătute în cadrul conferinţei „Cooperarea NATO-Rusia în Est. Afganistanul ca nouă premisă" organizată ieri de Foreign Policy şi la care au participat Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE, Teodor Meleşcanu, fost ministru al Apărării, consilierul prezidenţial Iulian Fota, precum şi analişti, comentatori sau ambasadori acreditaţi la Bucureşti.

Wess Mitchell a apreciat că atât SUA, cât şi NATO au investit foarte mult în resetarea relaţiei cu Rusia. Unii aliaţi ai Statelor Unite din Europa Centrală şi de Est au realizat versiuni regionale ale acestui proces de resetare în propria lor relaţie cu Moscova.

„Dacă dăm timpul înapoi, în septembrie 2009, aş zice că atunci resetarea avea un aspect negativ. Asta era însă înainte de venirea vicepreşedintelui american, Joe Bidden, la Bucureşti", a spus Mitchell, punctând suişurile şi coborâşurile relaţiei dintre SUA şi Rusia, dar şi dintre Washington şi ţările din fostul bloc comunist. Barack Obama şi membrii administraţiei sale au evitat în primul an de mandat această regiune, pentru ca, în schimb, liderul de la Casa Albă să facă o vizită la Moscova.

Est-europenii au avut impresia că Washingtonul negociază cu Moscova în detrimentul lor. Prin urmare, mai mulţi lideri est-europeni au trimis o scrisoare deschisă Washingtonul, care părea să uite de relaţia specială transatlantică. La toate acestea s-a mai adăugat şi deciz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 44 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 46 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 54 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 21 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 50 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 21 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°