Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2010 a ajuns la etapa cu numărul şapte, care are loc în judeţul Arad.
La ediţia din acest an participă 72 de echipaje, dintre care 32 sunt din Ungaria. Raliul totalizează 115,8 kilometri de probă specială, pe traseele de lângă localităţile Lipova, Lalaşinţ, Chelmac, Conop şi Nadăş.
Bogdan Marişca îşi va apăra prima poziţie, în lupta pentru titlu, cu Gergo Szabo.
„Mi-am dorit ca etapa de la Arad să conteze atât în campionatul nostru cât şi în cel al Ungariei. Anul acesta am făcut primul pas şi sunt foarte curios să văd care va fi situaţia pe probele speciale”, a declarat Mihai Leu, organizatorul etapei de la Arad.
Traseul conţine 115,8 km de probă specială pe macadam. Ca o noutate, superspeciala este programată pe un singur circuit, de 3 km, unde vor concura câte două maşini, având startul diametral opus.