Orologiul din turnul Casei Sfatului, realizat de inventatorul Johann Mannhardt în preajma anului 1867, a fost înlocuit cu un mecanism
identic adus din Germania. Se spune că pendula lungă de peste doi metri a ceasului a înţepenit, iar clopotele au tăcut pe la jumătatea
secolului trecut, bătrânii amintindu-şi că ele ar fi deranjat papagalul primarului de la acea vreme. Acum, îndată ce va fi complet funcţional, ceasul va acţiona clopotele din turn, care vor da de ştire-n târg „bătând” timpul din sfert în sfert, din oră-n oră. Ca pe vremuri.
La sfârşitul secolului XIX, edilii Kronstadtului cumpărau, de la renumitul inventator german Johann Mannhardt, un ceas de turn. Acţionat de o pendulă cu limba din lemn de cireş, lungă de peste 2 paşi şi jumate, orologiul nu ţinea doar contabilitatea timpului, ci dădea de veste târgoveţilor că timpul costă bani, oră cu oră. Angrenajele sale puneau în mişcare - printr-o serie de cabluri şi scripeţi - clopotele din turn. Ciocănelele loveau odată la sfert de oră, apoi băteau din oră-n oră numărul de ceasuri – de două ori pentru ora 2.00 sau 14.00, de trei pentru ora 3.00 sau 15.00, şi aşa mai departe.
Mituri şi legende
Cunoscătorii spun că bătrânele clopote au amuţit pe la jumătatea secolului trecut, din cauza unui papagal. „Unul din primarii vechi ai Braşovului, care a stat undeva aici, în Piaţa Sfatului, avea un papagal care era deranjat de bătăile clopotului. Ş-atunci primarul a dispus ca să se oprească mecanismul clopotului, spunând că: cine are ochi să vadă ceasul, să se uite! Nu este nevoie să-l audă. Aşa a rezolvat să nu-i mai deranjeze papagalul”, îşi aminteşte Zoltan Boer, cel care de ani buni este îngrijitorul ceasului din Casa Sfatului. Boer spune că povestea nu ar fi tocmai o legendă locală, ci este trecută în arhive.
Clopotar de secol XXI
Apoi, de bătrâneţe,
