Excepţională ideea de a organiza o Noapte Albă a Filmului Românesc!

Într-un Bucureşti sufocat de mizerie funciară, de prostie agresivă şi de impostură administrativă, vestea unui maraton cinematografic pică precum o ploaie sănătoasă în mijlocul Saharei.

Personal, oricât de încărcată mi-ar fi agenda de început de weekend, îmi voi face timp să gust câteva producţii minunate. Pe unele le-am savurat în avanpremieră sau la proiecţii de masă. Din altele am gustat scurte secvenţe pe internet. Există multe filme grozave pe care nu am reuşit să le văd. Asta mă pune într-o dilemă: între care să mă împart?

N-aş vrea să ratez şi de astă dată „Occident"-ul lui Cristi Mungiu, regizorul care m-a cucerit prin „4-3-2" şi prin „Amintiri din Epoca de Aur", dar nici „Marfa şi banii" al lui Cristi Puiu.

M-aş hrăni cu încă o porţie de „Filantropica" (Nae Caranfil) sau o felie din „Nunta mută" (Horaţiu Mălăele), m-aş îmbăta cu o cupă de „Francesca" (Bobby Păunescu).

Abia aştept să văd producţiile anului 2010, de la „Marţi, după Crăciun" (Radu Muntean) la „Trenul foamei" (Viorel Timaru) sau „Captivi de Crăciun" (Iulia Rugină).

Mă încearcă o slăbiciune specială pentru tot ceea ce tratează întâlnirea cu balaurul comunist, fie el june, fie prins în patimile Clipei de Apoi. De aceea, aş savura şi acum „Marele jaf comunist" (Alexandru Solomon) ori „A fost sau n-a fost?" (Corneliu Porumboiu).

Dar dincolo de toate aceste giuvaeruri cinematografice, mă emoţionează reîntâlnirea cu „Mănuşile roşii", cea mai recentă capodoperă a lui Radu Gabrea. Am avut privilegiul de a fi prezent la avanpremiera filmului, în primăvara acestui an, la „Union". Timp de o oră şi jumătate am trecut prin toate stările posibile: de la milă la silă, de la ruşine la revoltă. Ruşinea de a fi avut compatrioţi care, în cumpliţii ani '50, şi-au dat doctoratul în asasinat, tortură şi nemern