„Statele în care elitele politice intră în conflict cu elitele media nu strălucesc prin democraţie“, spune Adrian Cioroianu la Realitatea TV. Eu unul nu prea pricep ce are a face trimiterea de bani către un infractor din Indonezia cu elita presei. Discuţia pare tot atît de logică precum cea despre talentele literare ale lui Sorin Ovidiu Vântu, descoperite şi atestate de Mircea Dinescu. E încă unul dintre momentele în care aş vrea să îmi dau o demisie simbolică din meseria de jurnalist. Oricum nu mă simţeam bine în aceeaşi meserie cu alde S.R. Stănescu sau Bogdan Chireac. Acum aflu de la colegul Cioroianu că sînt coleg şi cu Sorin Ovidiu Vântu. Ba chiar el face parte din elita media, despre mine nu sînt sigur că e aşa. Noroc că nu am nici talent şi nici ambiţii literare, altfel aflam de la Mircea Dinescu că sînt dublu coleg cu Vântu. Să fim serioşi, Vântu face parte din presă cum fac eu parte din categoria îmbogăţiţilor prin inginerii financiare. De fapt, Vântu et comp nu sînt elita, ci problema presei din România.
Să facem o recapitulare. Luna trecută am asistat la un moment istoric, despre care am vorbit nemeritat de puţin: compania germană WAZ şi-a anunţat ieşirea de pe piaţa românească, unde mai avea jumătate din acţiunile ziarului România liberă. Bodo Hombach, managerul WAZ, a spus că investitorii străini nu pot concura cu patronii locali. Ringier a rămas doar cu Libertatea, care e tabloid. Au mai rămas investiţii străine la PRO-TV, Prima TV, radiourile Europa Fm şi Radio 21. Oricum, nu acolo unde se face agenda. Putem spune deci că investitorii locali deţin acum media românească. Cum am ajuns aici?
Am lucrat recent la capitolul românesc dintr-un viitor studiu comparativ despre media în Europa. Am încercat acolo un scurt istoric al presei româneşti de după 1989. Aşa cum o văd eu, a fost povestea a patru actori colectivi: statul, jurnaliştii, inve
