Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Scoala" de linga circiuma

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 16 septembrie 2010 ·

Cladirea in care invata 22 de micuti este situata in Poiana de Sus, comuna Tibana. In cladire a functionat o discoteca, urmele fiind vizibile si in prezent: de tavan a ramas agatat globul-reflector, iar pe ici pe colo mai sint ghirlande confectionate din hirtie creponata. Elevii sint nevoiti sa mearga la baie la barul de alaturi. Cladirea nu are nici macar clanta la usa, iar de placuta care sa indice ca acolo ar functiona o scoala nici vorba. S-a ajuns in aceasta situatie din cauza ca vechea unitate de invatamint a luat foc, iar autoritatile nu au alocat fonduri suficiente. Pentru elevii din Poiana de Sus, prima zi de scoala a fost ieri, cu doua zile mai tirziu decit in restul scolilor din judet. Cei de clasa I au facut cunostinta cu ceilalti colegi si cu invatatorul intr-o sala de clasa amenajata intr-o fosta discoteca. Impreuna cu cei de a III-a, vor incepe lectiile atunci cind barul de alaturi va avea primii clienti din zi. Aici nu vor putea sta insa decit maximum o luna, pina ce va da frigul. Cei 22 de elevi de la primar din Poiana de Sus sint nevoiti sa invete in conditii total improprii, deoarece scoala lor, care a fost partial distrusa in octombrie 2009 in urma unui incendiu, nu a fost reparata in totalitate nici pina in prezent. Banii alocati de catre Consiliul Local al Primariei Tibana in luna iulie, 30.000 de lei, au ajuns doar pentru a pune alt acoperis. Usa se deschide cind trece o masina pe strada O cladire care ar putea fi confundata cu o magazie ceva mai spatioasa a unui satean, in urma cu trei ani discoteca, este acum scoala pentru 22 de elevi din Poiana de Sus. Deocamdata, nu exista nici o placuta sau vreun indicator ca acolo este scoala, motiv pentru care, unii dintre localnicii care vin la magazinul-bar de alaturi isi opresc carutele chiar in fata scarilor. „Mai vine cite un om si isi leaga calul chiar in fata cladirii. Cit timp sta la bar, calul s

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, James Stavridis, anticipează sfârșitul Alianței Nord-Atlantice

HotNews acum o ora
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluție ar putea fi d

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 6 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 4 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°