Una dintre cele mai importante figuri din jurul lui Constantin Brâncoveanu a fost Marele Ban al Olteniei, Cornea Brăiloiu. Născut în Vădeni/Gorj într-o veche familie boierească ai cărei membri s-au regăsit, generaţie după generaţie, în elita politică a ţării, Cornea Brăiloiu a ocupat dregătorii importante, devenind Mare Ban al Olteniei în 1695. Referirile istorice la Cornea Brăiloiu ni-l arată ca pe un strălucit diplomat, angrenat în negocieri importante cu Imperiul Habsburgic şi cu Imperiul Otoman. Cornea Brăiloiu era, de altfel, rudă prin alianţă cu domnitorul, avînd un fiu căsătorit cu o nepoată a lui Constantin Brâncoveanu.
Conacul de la Vădeni/Tîrgu Jiu a fost construit de către Cornea Brăiloiu în jurul anului 1700, fiind considerat astăzi cel mai vechi monument de arhitectură civilă din Oltenia. Este format dintr-un etaj ce cuprinde zece săli, ridicat pe un beci înalt, frumos boltit.
Elementele de arhitectură asemănătoare cu cele ale palatului de la Potlogi (loggia şi foişorul central – specifice palatelor brâncoveneşti, dar şi compunerea faţadelor), precum şi legăturile de rudenie ale banului Brăiloiu cu domnitorul Constantin Brâncoveanu conduc la presupunerea că meşterii ce au lucrat la Potlogi au ridicat şi conacul Brăiloiu. Dintre urmaşii Marelui Ban care au stăpînit moşia după moartea acestuia, nici unul nu a lăsat urme remarcabile asupra conacului.
În 1866, conacul a intrat în proprietatea lui Dumitru Pleniceanu. Acesta a executat ample lucrări de reparaţii, în timpul cărora a adus şi importante modificări construcţiei. Ulterior, prin testamentul său din 1906, Dumitru Pleniceanu a lăsat Eforiei Şcoalelor conacul, cu condiţia ca Eforia să utilizeze clădirea pentru a înfiinţa o şcoală de meserii. Astfel, din 1911 pînă în 1975, conacul a adăpostit, pe rînd: o şcoală de meserii, o şcoală agricolă, o şcoală pentru copii cu handicap – după