Dacă unii colecţionează timbre sau tablouri, Vîntu declara că el colecţionează oameni. Băsescu colecţiona şi el mase de oameni. Dacă Vîntu îi luase la bucată, adesea chiar personalităţi de valoare, pe lângă barzi neruşinaţi, Băsescu le ameţise minţile în masă. Diferenţa e că atunci când îi colecţionezi la bucată, e mai uşor să îi păstrezi decât atunci când semnezi contracte colective cu peste douăzeci de milioane. E adevărat, ai un aparat de stat care îţi e foarte util în momente cheie, dar nu ai şi instrumentul de vrăjit oameni, atunci când nu mai poţi să le măreşti salariile: o televiziune credibilă. Şi colecţionatul la bucată e dificil, ce-i drept: costă mulţi bani, pe lângă timp pentru ca respectivele rarităţi ale colecţiei să se simtă apreciate cu adevărat, iar asta face diferenţa între o afacere media profitabilă şi una pe minus. E cam ca atunci când eram copii: unii dădeau averi pe coliţe, alţii cumpărau “la plic”, cu ştampila deja aplicată pe timbre, dar cu surprize plăcute uneori. E drept că şi ăia care luau de obicei la plic îşi mai cumpărau câte o coliţă din când în când, dar şi cei care mizau pe coliţe îşi mai cumpărau câte un plic (mutatis mutandis, o redacţie de ziar, de exemplu).

Aici intervine obiectul conflictului între cei doi, instrumentul de colecţionat oameni, fie ei la bucată sau en gros, “clasorul” necesar: o bucată din Realitatea, ajunsă a treia televiziune din ţară. Ce oameni au intervenit din partea lui Băsescu pentru a pune mână pe o bucată din trust? Cine urma să devină mogul portocaliu? Cineva care a intrat deja pe piaţa media? Poate, după eliberare, Vîntu va spune mai multe. Pentru că astfel de acuzaţii sunt credibile dacă sunt date şi nume. După dezvăluirea prieteniei dintre Geoană şi Vîntu, în campanie, omul de afaceri promisese o conferinţă de presă pe 7 decembrie, a doua zi după alegeri, în care să dea publicului adevărul d