Ordonanţa de urgenţă 50/2010 privind creditele populaţiei nu încalcă legislaţia europeană, nu este retroactivă, iar România nu este singurul stat din UE care a extins prevederile directivei, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Consiliul Concurenţei a adresat autorităţilor naţionale de concurenţă din statele membre UE mai multe întrebări legate de modalitatea de transpunere a dispoziţiilor Directivei 2008/48/EC privind contractele de credit p
Ordonanţa de urgenţă 50/2010 privind creditele populaţiei nu încalcă legislaţia europeană, nu este retroactivă, iar România nu este singurul stat din UE care a extins prevederile directivei, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Consiliul Concurenţei a adresat autorităţilor naţionale de concurenţă din statele membre UE mai multe întrebări legate de modalitatea de transpunere a dispoziţiilor Directivei 2008/48/EC privind contractele de credit pentru consumatori.
Chiriţoiu a menţionat că a primit răspunsuri de la 11 state membre ale UE şi că în majoritatea cazurilor legislaţia europeană a fost extinsă faţă de ceea ce prevede directiva europeană.
"Probabil că România merge cel mai departe dintre ele. Nu am nelinişti privind legalitatea a ceea ce s-a făcut. Eu mă simt foarte sigur în ceea ce priveşte această ordonanţă de urgenţă, întrucât noi am primit aviz al Ministerului Afacerilor Europene, al Ministerului Justiţiei, iar Comisia Europeană a fost ţinută la curent cu eforturile de transpunere a directivei", a spus preşedintele CC.
El a precizat că nu anticipează apariţia unor probleme legale, în pofida speculaţiilor existente în ultima perioadă.
Alte state europene au procedat similar
Potrivit datelor Consiliului Concurenţei, Germania, Ungaria, Finlanda, Franţa, Polonia, Grecia şi Letonia au extins prevederile Directivei Europene 48/2008 la