Pentru reluarea susţinută a creşterii economice este nevoie de repornirea creditării, recâştigarea credibilităţii şi de un alt model de creştere bazat pe "consum productiv". Acestea au fost concluziile şedinţei ZF Expert de ieri la care au participat Florin Pogonaru, preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Andronescu, business developer al Sanador, Dan Ioan Popp, preşedinte al Impact Developer & Contractor Bucureşti, Florin Cîţu, director pieţe financiare ING Bank, Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al UniCredit Ţiriac Bank şi Doru Lionăchescu, managing partner al Capital Partners.
La doi ani de la începerea crizei, marcată de căderea băncii de investiţii Lehman Brothers, România nu a reuşit să-şi găsescă încă drumul spre redresare. De la discursul "la noi nu ajunge criza", România a devenit ţara cu cea mai mare scădere economică din Europa Centrală şi de Est. De ce? Concluzia ZF Expert a fost: proasta guvernare.
"Lehman Brothers a fost din întâmplare, putea să fie oricare dintre marile bănci de investiţii. Primele semne veneau din vara anului 2007. În primăvara anului 2008 a fost salvată Bear Stearns, iar în vară marile bănci ipotecare Fanny Mae şi Freddie Mac. Statul american a vrut să amâne intervenţia până în ultimul moment, pentru că se temea tocmai de ideea că în capitalism trebuie să intervină statul. (...) Pot înţelege eroarea prin omisiune a Guvernului în an electoral, dar nu pot înţelege decizia BNR să persiste pe ideea că va fi creştere economică în 2009, la 6-7 luni de când era evident că ne îndreptam către catastrofă", a spus Lionăchescu.
Cum a început totul
Bancherii şi oamenii de afaceri prezenţi la şedinţa ZF Expert de ieri sunt de părere că prăbuşirea Lehman Brothers a cauzat o criză de încredere, dar că nimeni nu a intuit dimensiunea reală.
"Nu s-a pus problem