Fost antrenor al ambelor formaţii, „Riciu“ afirmă că Universitatea va câştiga în faţa giuleştenilor graţie ambiţiei jucătorilor olteni, aceştia fiind nevoiţi să-şi ia revanşa faţă de accidentul de luni seară, de la Târgu Jiu.
- Aţi fost antrenor, în urmă cu destui ani, la cele două echipe care se întâlnesc vineri, pe „Ion Oblemenco“, într-un derbi de tradiţie al campionatului, Universitatea - Rapid. Cum l-aţi prefaţa?
- Prin tradiţia întâlnirilor dintre cele două formaţii - pe care
le-am antrenat în diferite perioade - au fost meciuri care s-au derulat în faţa multor spectatori şi uneori chiar în faţa stadionului plin, fie că s-au disputat la Craiova, fie că s-au jucat în Giuleşti. Sper ca aşa să fie şi vineri seară, adică un „Ion Oblemenco“ plin. Aş mai ţine să subliniez că aproape toate partidele dintre cele două echipe au fost cu multe goluri marcate. Mă aştept ca şi vineri seară să se înscrie multe goluri! Zic asta deoarece gazdele, pentru a câştiga, trebuie să marcheze, iar Rapidul, în aceste şapte etape, a arătat că ştie să-şi creeze ocazii de joc, numărul unu în această privinţă fiind Spadacio.
- La ora disputării derbiului, Universitatea ocupă un loc retrogradabil, în timp ce Rapidul, locul II, trage la titlu. Ce ziceţi de evoluţiile Craiovei în aceste şapte etape? A început campionatul cu Ţicleanu antrenor, iar acum este Victor Piţurcă.
- Am urmărit evoluţiile Universităţii şi schimbările de antrenori. Piţurcă este doar de două etape la Craiova şi, deocamdată, nu mi se pare că s-ar fi produs vreo schimbare spectaculoasă între perioada Ţicleanu şi cea de acum, cu „Piţi“. Timpul n-a permis asta, iar pentru a trage o concluzie trebuie să mai treacă câteva etape, vreo patru, cinci... Deocamdată, Universitatea sub Piţurcă n-a jucat decât două meciuri, victoria cu Sportul Studenţesc şi, luni, înfrângerea de la Târgu Jiu, meci care l