Bursa a crescut nesemnificativ şi miercuri, cu 0,14%, însă investitorii au fost mai activi şi au realizat operaţiuni de 10,5 mil. lei, sumă cu 30% mai mare decât rulajul din şedinţa precedentă.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în creştere în medie cu 0,36%, iar titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu numai 0,11% sub referinţă.
Brokerii sunt însă optimişti şi văd semne de revenire. "Cred că suntem la debutul unui trend ascendent pe toate pieţele, întrucât estimările privind indicatorii macroeconomici publicaţi în această vară cred că vor fi revizuiţi în sens pozitiv, iar rezultatele companiilor în primele nouă luni vor fi mai bune decât estimările. În plus, unii analişti au început să vorbească despre o evoluţie în «range» a pieţelor (cu variaţii reduse, atât pe creştere, cât şi pe scădere - n. r.), deşi în urmă cu două săptămâni vorbeau despre o recesiune în W. Deci, perspectivele pe pieţele externe se îmbunătăţesc, iar asta ar putea duce şi la revenirea investitorilor la tranzacţionare", a declarat directorul general adjunct al Intercapital Invest, Adrian Lupşan.
Investitorii au transferat în total acţiuni de 10,5 milioane de lei (2,4 milioane de euro), sumă în creştere cu 30 de procente faţă de rulajul de marţi, de 8,1 milioane de lei (1,9 milioane de euro).
Lupşan a adăugat că pe majoritatea pieţelor externe lichiditatea este redusă, însă volumele de tranzacţionare sunt mult mai mari decât rulajele de la BVB.
"Peste tot este această atitudine de aşteptare a unei tendinţe clare, a unor semnale privind o direcţie a pieţelor, însă pe bursele externe o reducere a rulajelor nu este atât de perceptibilă cum este la noi", a mai spus acesta.
El a menţionat că lichiditatea redusă a pieţei locale este influenţată şi