Victimă a dictatorului pervers Băsescu, martir al luptei pentru independenţa presei, adevărat talent literar nedescoperit şi iubitor sincer de animale domestice.
Statura monumentală al lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost cioplită în biţi de către meşteri vestiţi ai teletranziţiei: avocaţi şi procurori, jurnalişti, parlamentari, scriitori dar şi lăudători de ocazie, pentru că, nu-i aşa, la curtea "marelui şef" s-au pripăşit şi vietăţi ambigue.
La mitologie şi-a adus contribuţia şi Traian Băsescu care l-a brevetat pe demonicul Vîntu pentru uz politic şi electoral: Mircea Geoană nu era suficient de malefic pentru a împinge alegătorii la vot negativ. Toate aceste identităţi sunt imposturile lui SOV, rolurile pe care le joacă pentru a seduce, speria, înşela. Scopul lui ultim: câştigul rapid fără să-şi ardă degetele. E ca un ecran alb pe care fiecare proiectează ce vrea sau ce-i linişteşte conştiinţa.
Cum să fii tu, important om de cultură moral, în acord cu imaginea de sine când iei bani de la SOV, dacă nu convingându-te singur că acesta este, aşa cum se declară, un mecena cu "credinţa sinceră" că "România se poate salva prin cultură"? După ce strângi recuzita lui SOV în valiza de moaşă, rămâne doar speculantul în vremuri tulburi, fără instituţii şi fără reguli, dublul lui Ostap Bender, personajul lui Ilf şi Petrov pe care SOV l-a copiat până la identificare. Şi Bender vorbea despre Freud şi Leonardo da Vinci, aşa cum SOV citează din Camil Petrescu sau Rilke.
Dacă Ostap Bender se recomanda "marele maestru al combinaţiilor", SOV se autocaracterizează: "cel mai mare speculator din această parte a lumii". Îndemnul "când pe străzi curge sânge, cumpără proprietăţi", atribuit baronului de Rothschild, nu i se potriveşte. La întrebarea câţi bani are sau câţi poate să facă, a răspuns cu replica lui Ostap Bender: "Da’ cheia de la casa mea de
