Estul şi Sudul continentului riscă să-şi vadă motoarele economice rămase fără benzină.

Sâmbăta trecută îl ascultam pe Zdenek Tuma, fostul guvernator al Băncii Naţionale a Cehiei, vorbind despre euro şi efectele introducerii acestei unităţi monetare unice asupra ţărilor bătrânului continent. Concluzia Domniei Sale era că, odată ce acest vis utopic a devenit realitate, volatilitatea a crescut atât în ceea ce priveşte inflaţia, cât şi consumul. Cu alte cuvinte, moneda unică a dus la creşterea efectului şocurilor economice. Statisticile demonstrează, de asemenea, că stabilitatea preţurilor poate fi asigurată şi cu euro, şi fără. Politica monetară nu poate determina în sine creşterea PIB-ului şi, totodată, nu poate duce la o disciplină monetară mai mare. Cu alte cuvinte, această greşeală a clasei politice europene a fost o frecţie la un picior de lemn.

În încăpăţânarea lor, politicienii se străduiesc în continuare, doar-doar o să-i crească şi frunze. Dacă Europa de Vest trăieşte astăzi pe banii copiilor şi ai nepoţilor, ea ar dori ca prin uniunea monetară, dar şi printr-o formă sau alta de coordonare fiscală să impună sistemul şi ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Statul social este supărat pe cota unică de impozitare şi pe sistemele din ce în ce mai liberale privind protecţia socială pe care unele state le adoptă. Totul vine din teama că ţările din Est ar putea deveni mai competitive decât cele din Vest. De altfel, creşterea economică, chiar înainte de criză, a fost susţinută de ţările Estului, ce au determinat media europeană de 2-3% faţă de Vestul cu o creştere anemică de 1-1,5%.

Atâta vreme cât capitalul investiţional curgea către Est, era de altfel normal să se întâmple aşa. Astăzi însă, direcţia s-a schimbat. Spaima indusă de criză repatriază capitalul sau îl îndreaptă către zone care s-au dovedit mai puternice în faţa cutremurului prin care am