Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMP LIBER: Mihai Leu este pregătit să dea start la Raliul Aradului

Publicat in Adevarul, joi 16 septembrie 2010 ·

Peste 70 de participanţi s-au înscris la ediţia din acest an, aproape jumătate fiind veniţi din Ungaria pentru acest raliu.

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului, Raliul Aradului, porneşte astăzi cu o cursă nebună de adrenalină şi cai putere din centrul oraşului, de pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

Startul oficial al raliului ce cuprinde 115,8 kilometri de probă specială se va da în această seară de la ora 18.30, urmând ca sosirea din prima zi şi cea din ziua a doua să aibă loc tot în faţa primăriei. Şi festivitatea de premiere, programată sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 22.30, se va desfăşura tot în faţa primăriei.

Circulaţia va fi restricţionată în zilele de concurs în centrul oraşului. Astfel, vineri seara, Bd. Revoluţiei, sensul de mers spre Podgoria, va fi închis între primărie şi strada N. Grigorescu, iar în sens opus dinspre str. Crişan până la Primărie, traficul se va desfăşura pe o singură bandă, cealaltă fiind rezervată maşinilor de concurs. De altfel bolizii vor putea fi admiraţi pe tot parcursul weekendului în parcul închis organizat în parcarea de pe Bd. Revoluţiei pe tronsonul Primărie - str. Crişan.

RECOMANDARI

„Totul despre femei” la Teatrul Ioan Slavici

În această seară, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se joacă „totul despre femei” în regia lui Felix Crainicu. Piesa prezintă cinci poveşti diferite. În fiecare dintre acestea, trei femei trec prin locuri şi situaţii, care, la o primă vedere, par a nu avea legatură între ele. Spectacolul arată ce face voit, nevoit, conştient sau din instinct, femeia atunci când se vede pusă în diferite situaţii. Din distribuţie fac parte trei actriţe care au o sarcină destul de grea: trebuie să interpreteze cinci personaje diferite.

Festivalul Vânătorului de la Bata

Festivalul Vânătorii, cel mai spectaculos eveniment al toa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum 57 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Slovacia îl va susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, anunţă preşedintele Peter Pellegrini. Bratislava a avut o solicitare specială pentru a-l sprijini

News.ro acum 13 minute
Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relateaz

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 18 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 36 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°