Ironia cu care acest profesor străin vorbeşte de „industria balcanică cea mai înfloritoare aici, aceea a lustragiilor“ arată că spectacolul bucureştean interbelic contrasta puternic cu peisajul urban occidental.

„Nota de exotism o dau mai cu seamă muncitorii olteni în costum naţional, cu cămaşa albă, strînsă de un brîu roşu şi căzînd pînă la genunchi peste un pantalon alb strîmt. Pe ei îi vezi lucrînd la terasamente ori la pavaje, tot ei poartă pe umeri cobiliţa care cumpăneşte străchinile încărcate de struguri muscat.

Băieţii care vînd ziare aleargă desculţi, strigînd numele jurnalelor, la amiazi, cînd ediţiile speciale provoacă maximum de agitaţie şi de vacarm. Ţigănci ghemuite în dosul unor coşuri uriaşe din care se revarsă florile ce prefac trotuarele, pentru o parte a zilei, în somptuoase grădini, îi aşteaptă sau îi cheamă pe clienţii întovărăşiţi de doamne. Printre maşinile tăcute alunecă trăsurile ai căror vizitii sînt îmbrăcaţi după moda rusească în tunici de catifea lungi pînă la glezne“...

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Ca istoric, F. de Vaux de Foletier a căutat muzeul oraşului, pe care l-a găsit pe Calea Victoriei, în casa Cantacuzino-Moruzi, care avea să fie sacrificată proiectului unei deschideri spre gară. Din stampe vechi, din desenele lui Raffet, care cunoscuse Bucureştii în 1837, el şi-a făcut o idee despre dezvoltarea în timp a Capitalei, „destul de incoerentă“ din cauza întîlnirii între modesta reşedinţă domnească şi satele de pe moşiile boiereşti din împrejurimi. „Lăsîndu-i fiecărei zone fizionomia sa proprie, eforturile recente ale unor urbanişti avizaţi au adus ordine în planul oraşului, au amenajat cartiere noi, elegante şi calme, au trasat bulevarde şi şosele, la umbra teilor. Monumentele istorice au fost puse în valoare şi restaurate. Aceste monumente sînt biserici de s