După cinci decenii de carieră, maestrul melodramelor a reuşit să cucerească până şi cinefilii tineri şi necruţători, în această călătorie în care dă câte un indiciu spectatorului să ghicească mai uşor la ce face aluzie.
Avanpremiera a proiectat-o la Morny Club, un mic cinematograf pitoresc din Deauville, oraş pe care l-a înnobilat cu scena sărutului de pe plajă, din legendarul său „Un bărbat şi o femeie", din 1966, cu care a reuşit, rara dublă performanţă a unui Palme d'Or şi a unui Oscar.
Nu poate fi trecut cu vederea faptul că a apelat din nou la aproape octogenarul muzician Francis Lai care a compus arhicunoscutul „chabadabada...". Mai mult, pentru rolul principal masculin l-a făcut fericit pe un pianist, jazzman, Laurent Couson, care, fireşte, n-a trebuit să fie dublat în scenele în care ne vrăjeşte cu magicul instrument, aşa cum a fost nevoit Michael Curtiz în „Casablanca", unde fascinantul Sam (Dooley Wilson) era percuţionist şi habar n-avea de clapele care l-au făcut nemuritor.
Vedeta feminină nu este la fel de charismatică precum Anouk Aimée, care la cei 78 de ani e mult mai pertinentă, într-o prezenţă scurtă, de vecină care sfârşeşte cu fiicele la Auschwitz, decât Audrey Dana, cu tot premiul ei „Romy Schneider" cu tot şi cu cele două nominalizări César. O s-o recunoaşteţi din „Romanul de duzină", pe care Claude Lelouch l-a prezentat personal la Bucureşti, la Institutul Francez, unde a fost şi „începutul unei frumoase prietenii", pentru că pelicula din 2010 a fost filmată la Studiourile MediaPro, din păcate cu puţini actori români, în roluri de foarte mică întindere. Uşor recognoscibilă este Casa Oamenilor de Ştiinţă, din Piaţa Lahovari, redevenit sediul comandamentului german, care cu mulţi ani în urmă, pe vremea când vizavi nu era Spitalul de Ochi ci ASCAR-ul, pentru boli de inimă, l-a determinat pe bunicul meu să creadă
