Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama ar putea ajunge la o intelegere cu Iranul

Publicat in Ziare.com, joi 16 septembrie 2010 ·

Mai sunt aproape doua luni pana la alegerile pentru Camera Reprezentantilor si Senat din Statele Unite ale Americii.

La alegerile preliminare recent incheiate, unde se aleg candidatii la nivel de partid pentru fiecare stat in parte, republicanii au obtinut mai multe voturi din partea populatiei decat au facut-o democratii, care se afla la guvernare prin presedintele Barack Obama, comenteaza Stratfor.

Daca preferintele oamenilor vor fi aceleasi si in turul final pentru alegerile legislative, reducerea considerabila a sprijinului democrat din Congres pentru presedinte l-ar pune pe acesta in postura de a nu mai putea sa-si vada initiativele legislative aprobate.

In acest caz, cursul politicii externe pe care Obama a mizat in campania electorala ar putea sa se schimbe si el in perioada urmatoare, avertizeaza grupul de analiza american Stratfor.

Astfel ca, desi Obama a castigat lejer in propriul colegiu electoral, la nivel Statelor Unite 48% dintre votanti l-au ales pe contracandidatul sau John McCain.

Daca peste aceasta situatie suprapunem o popularitate in cadere libera a mandatului sau, la aproape 40% avem o imagine nu tocmai roza despre viitoarele lupte pentru putere ce vor avea loc in sanul societatii americane.

Daca Partidul Democrat va suferi o infrangere in alegerile legislative pentru Congresul american in luna noiembrie, atunci trebuie stiut ca este suficient sa piarda o mica majoritate si nu o intrega Camera pentru a nu-si mai putea vedea proiectele legislative votate.

In aceste conditii, Barack Obama are doua optiuni: fie se alatura opozitiei si critica Congresul pentru blocarea agendei prezidentiale, fie joaca cartea politicii externe, unde presedintele SUA este suveran, acuzand inca o data Legislativul ca se nu intelege problemele de securitate nationala.

Cel mai

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum o ora
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

HotNews acum 22 minute
Franţa, care se află sub presiune din cauza poziţiei sale cu privire la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, a refuzat joi să spună dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin în baza unui

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

Putin vine cu noi amenințări: Rusia va folosi toate armele de care dispune dacă Ucraina va primi arme nucleare

HotNews acum 5 ore
Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va folosi toate armele pe care le are la dispoziție împotriva Ucrainei dacă Kievul ar primi arme nucleare, relatează Reuters. The New York Times a scris săptămâna trecută că unii oficiali occidenta

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°