„Legile gropilor“ sînt la fel de neiertătoare precum legile fizicii. Dacă te găseşti într-o groapă şi vrei să ieşi, primul lucru pe care îl faci este să te opreşti din săpat. Dacă ai mai multe gropi de reparat şi nu ştii cu care să începi, o alegi pe cea care presupune cel mai mare pericol. Aceste legi sînt în mod special adevărate cînd se aplică finanţelor guvernamentale.
Cînd John Maynard Keynes a vorbit despre persistenţa angajării la nivel scăzut, el nu a vrut să spună că, în urma unui şoc puternic, economiile stau îngheţate la un nivel neschimbat de activitate economică diminuată. Dar a considerat că, fără stimuli externi, revenirea din cel mai de jos punct ar fi înceată, nesigură, slabă şi susceptibilă de recidivare. „Echilibrul sub-angajării“ reprezintă pentru el o formă de atracţie gravitaţională, mai mult decît o condiţie fixă.
Aceasta este o situaţie pe care Alan Greenspan, fostul director al Rezervei Federale a SUA, a descris-o drept o „cvasi-recesiune“, un termen mai potrivit decît „recesiunea în formă W“ (double-dip-recession). Denotă o revenire anemică, cu izbucniri punctate de colapsuri. Este situaţia cu care ne confruntăm astăzi.
DE ACELASI AUTOR Inegalitatea ucide capitalismul Ţări mari, războaie mici Societatea inechitabilă Comerţul echitabil - la ce bun? Contrar lui Keynes, economiştii ortodocşi cred că, după un şoc mare, economiile vor reveni „în mod natural“ la rata anterioară de creştere, cu condiţia ca guvernele să-şi echilibreze bugetele şi să nu mai ia resurse de la sectorul privat. Teoria care stă la baza acestui mod de gîndire a fost definită în ediţia de iulie a Buletinului Băncii Centrale Europene. Cheltuielile publice finanţate prin îndatorarea guvernului, afirmă BCE, vor „dispersa“ cheltuielile private, cauzînd creşterea dobînzilor reale sau determinarea familiilor de a-şi creşte economiile, întrucît se aşteaptă s
