Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineretul scindat al Germaniei

Publicat in Romania Libera, joi 16 septembrie 2010 ·

Un studiu Shell, publicat în Die Zeit, arată că tinerii germanii consideră mai mult ca oricând randamentul şi educaţia drept importante, pentru a se pune la adăpost faţă de perspectivele de viitor nesigure. Bazându-se pe sprijinul emoţional al părinţilor şi propriile succese în educaţie, cei mai mulţi tineri privesc surprinzător de optimist în faţă, în ciuda crizei economice şi a perspectivelor nesigure de viitor, scrie Agerpres.

Sociologul Mathias Albert de la Bielefeld, care împreună cu alţi cercetători a intervievat pentru acest studiu peste 2.500 de tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani, este de părere că acela care nu se află în posesia acestor premise rămâne deja din tinereţe în urma celorlalţi, iar prăpastia socială se măreşte. Din sondaj reiese că tinerii proveniţi din medii sociale slabe privesc cu mai puţin optimism viitorul lor, comparativ cu alţii de aceeaşi vârstă. Conform autorilor studiului, tinerii slabi din punct de vedere social sunt aceia care au o pregătire mai slabă şi venituri reduse. De cele mai multe ori, acest grup social este format din tineri care nu şi-au dus la capăt studiile şi nu au un loc de muncă. Elevii care provin din medii sociale slabe consideră, de asemenea, într-o proporţie peste medie, că nu vor reuşi niciodată să termine o şcoală.

Studiul Shell accentuează în acest context faptul că 'sferele de educaţie' ale tinerilor se îndepărtează tot mai mult unele de altele. Cei mai mulţi tineri sunt conştienţi de rolul-cheie al educaţiei pentru viaţa lor, însă nu toţi sunt în stare să facă faţă sistemului şcolar şi profesional din Germania. Astfel, doar patru din zece tineri din clasa de jos ale societăţii sunt de părere că îşi vor putea îndeplini dorinţele profesionale, în timp ce procentajul este de 70 la sută la nivelul tuturor tinerilor intervievaţi.

Studiul a demonstrat că mai ales bărbaţii tineri prove

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°