În cazul Teodosie, Biserica Ortodoxă s-a plasat într-o asurzitoare şi inexplicabilă tăcere.

Dacă alăturăm afacerea FNI de faptele de dată recentă ale Înalt Preasfinţitului Teodosie, putem observa o uimitoare asemănare în ceea ce priveşte ingredientele şi modul de operare: capitalul de pornire, naivii, multiplicarea averii, exitul şi păgubaşul final.

Capitalul de pornire. Sorin Ovidiu Vîntu a venit la Bucureşti cu bani din niscaiva afaceri interjudeţene - buticuri, ziar şi valorificarea superioară a cupoanelor lui Văcăroiu. Cu ei a pus bazele Gelsor şi SOV Invest. Teodosie a pus la bătaie opt mii de metri pătraţi de teren, moştenire de la părinţi, pe care i-a donat bisericii ca să ctitorească o mănăstire.

Naivii. FNI promitea investitorilor creşterea spectaculoasă a unităţii de fond pe lumea aceasta, iar Teodosie promitea credincioşilor - persoane fizice şi juridice - iertarea păcatelor pe lumea cealaltă.

Multiplicarea averii. Umflarea din burtă a valorii unităţilor de fond şi garanţia totală acordată de stat prin CEC au sporit încrederea investitorilor, care s-au dus ca oile să-şi depună banii la FNI. Sentimentul că pun banul la temelia unei lucrări creştineşti i-a făcut pe credincioşi să doneze sume însemnate pentru mănăstirea ctitorită de Teodosie, a cărei avere a crescut într-un deceniu de cel puţin zece ori.

Exitul. Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit din acţionariatul Gelsor şi SOV Invest la apogeul FNI, dar şi-a lăsat acolo interpuşii, Nicolae Popa şi Ioana Maria Vlas. Aceştia şi-au făcut „exitul", în condiţii mai puţin onorabile, după ce fondul s-a prăbuşit şi banii au dispărut. Teodosie şi-a făcut „exitul" la notar: a înfiinţat o fundaţie în care şi-a vârât toate neamurile şi în patrimoniul căreia a transferat 90 la sută din averea mănăstirii, punându-se pe sine preşedinte.

Aici, trebuie să recunosc, intervine o deosebire major