Franklin Templeton Investment Management a ajuns, în sfârşit, la cârma administrării activelor Fondului Proprietatea. Timpul care a mai rămas până la listarea la bursă a Fondului s-a redus la câteva luni. Aprobarea de către AGA Fondului Proprietatea a numirii companiei Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic de săptămâna trecută reprezintă una din puţinele veşti bune şi printre cele mai importante evenimente din istoria de cinci ani a Fondului. Realiza
Franklin Templeton Investment Management a ajuns, în sfârşit, la cârma administrării activelor Fondului Proprietatea. Timpul care a mai rămas până la listarea la bursă a Fondului s-a redus la câteva luni.
Aprobarea de către AGA Fondului Proprietatea a numirii companiei Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic de săptămâna trecută reprezintă una din puţinele veşti bune şi printre cele mai importante evenimente din istoria de cinci ani a Fondului. Realizată cu o întârziere de câţiva ani, alegerea administratorului permite intrarea în normalitate a Fondului Proprietatea, aceasta însemnând în primul rând listarea titlurilor la o bursă reglementată şi administrarea efectivă a activelor, inclusiv prin vânzare sau cumpărare de pachete de acţiuni.
Listarea directă, fără derularea unei oferte publice de vânzare, a Fondului la Bursa de Valori Bucureşti a fost aprobată aproape în unanimitate de către acţionari. Depunerea documentaţiei necesare listării urmează a avea loc până la sfârşitul lunii decembrie, iar urcarea la cota bursei va fi posibilă la începutul anului viitor.
Noul administrator s-a angajat să listeze acţiunile Fondului şi pe o bursă internaţională, în prezent fiind vizată Bursa din Londra, la care FP ar trebui să ajungă până la sfârşitul anului viitor. Listarea la Londra implică o perioadă de pregătire de 6-9 luni şi road-show-uri în lume pentr