Rata anuală de creştere a numărului de disponibilizaţi în economie este cea mai abruptă de după 1992: în doar 18 luni, de la jumătatea anului 2008, numărul şomerilor a crescut cu mai mult de 100%, ajungând la 741.000 de persoane.

Cauza acestei creşteri a numărului de şomeri în economie este diferită faţă de cea existentă în cele două episoade, oarecum similare, anterioare, 1997-1998 şi 2001-2002, se arată în studiul "Măsuri sociale anti-criză privind piaţa forţei de muncă", prezentat de Fundaţia Friedrich Ebert România. În perioadele menţionate, creşterea şomajului s-a datorat cu precădere efectelor politicilor pre-electorale şi/sau crizei financiare autohtone. Degringolada de pe piaţa muncii din prezent are efecte preponderent externe, efectul crizei economice mondiale reducând puternic cererea externă şi expunând sectoarele productive autohtone necompetitive.

Sectorul public este supradimensionat atât în termeni relativi, vizavi de alte ţări membre UE, cât şi raportat la condiţiile economice din România. Proporţia angajaţilor din sectorul public raportat la totalul angajaţilor din economie depăşeşte 32%, faţă de alte state UE: Italia: 19%, Marea Britanie: 21%, Polonia: 26,5%. Şi ponderea cheltuielilor salariale pentru angajaţii din sistemul public raportată la totalul cheltuielilor bugetare este crescută faţă de alte state UE: România: 26,5% faţă de media europeană de 22%.

Măsurile anticriză care cu efecte asupra pieţei muncii au avut un succes limitat: unele dintre ele au fost aplicate tardiv (plata pentru 6 luni a obligaţiilor fiscale restante ale agenţilor economici), altele au fost exagerate prin prisma fondurilor efectiv cheltuite (investiţiile de capital), iar altele au avut un impact economic de-a dreptul negativ (impozitul forfetar). Măsurile de stabilizare fiscală - reducerea salariilor din sectorul public cu 25% şi