Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CET Bacău a pus capăt debranşărilor

Publicat in Adevarul, joi 16 septembrie 2010 ·

Cei rămaşi în sistem vor plăti în această iarnă un preţ pe gigacalorie de 160,58 de lei, cu 4,27% mai mare decât cel practicat iarna trecută.

În cele două luni în care abonaţii sistemului centralizat de încălzire a oraşului s-au putut debranşa de la CET, societatea a rămas fără 1.350 de clienţi. Astăzi a fost ultima zi în care băcăuanii au mai putut depune cereri de debranşare, iar CET se vede nevoită să-şi continue activitatea cu doar 20.357 de abonaţi, faţă de 21.707, câţi erau la sfârşitul sezonului rece 2009-2010.

Acesta este şi primul an în care numărul debranşărilor este în scădere, regulamentul din această vară fiind unul mult mai drastic. Clienţii care au vrut să părăsească CET-ul au fost obligaţi să prezinte un referat tehnic întocmit de o firmă specializată şi să obţină acordul asociaţiei de proprietari. Chiar dacă CET Bacău a continuat şi în acest an să piardă din clienţi, cei din conducerea societăţii spun că nu-i sperie fenomenul.

O nouă centrală

„Debranşările realizate în această vară nu vor influenţa în mod major buna funcţionare a sistemului centralizat de furnizare energie termică din municipiul Bacău“, a spus Sorin Adrian Capăt, directorul centralei.

Mai mult chiar, până în 2013, Bacăul va beneficia de o nouă centrală electrotermică, care va funcţiona pe bază de gaz metan, iar sistemul actual, alimentat cu lignit, va intra în conservare.

În ciuda promisiunilor de modernizare, băcăuanii au preferat centralele termice de apartament, chiar dacă investiţia a depăşit în acest an 5.000 de lei pentru o locuinţă cu două camere.

S-au debranşat de teama avariilor

„Eu vreau să plătesc atât cât consum şi să am o factură emisă pe numele meu. Acest lucru nu se întâmpla la CET, unde nota de plată venea la asociaţia de proprietari. În plus, nu voi mai sta cu teama că într-o zi se opreşte căldur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°