Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A treia rundă a negocierilor bilaterale cu SUA pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă

Publicat in Ziua Constanta, vineri 17 septembrie 2010 ·

A treia rundă de negocieri pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă al SUA a avut loc la 17 septembrie 2010, la Bucureşti. Cele două părţi au continuat discuţiile asupra cadrului juridic care va reglementa cooperarea bilaterală în domeniul apărării antirachetă, fiind înregistrate, şi de această dată, importante progrese. Pe baza rezultatelor pozitive înregistrate, discuţiile vor fi continuate cu ocazia viitoarei runde de negocieri, care va avea loc în perioada următoare. De asemenea, în pregătirea rundei, la 16 septembrie 2010 a avut loc o reuniune a grupului de lucru mixt româno-american pentru analiza locaţiilor posibile pentru instalarea componentelor sistemului de apărare antirachetă care vor fi amplasate pe teritoriul României. Şefii celor două delegaţii, Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE român, şi Frank Rose, adjunctul asistentului Secretarului de stat al SUA, au avut o întrevedere bilaterală în timpul căreia au fost discutate aspecte de securitate de interes reciproc, inclusiv cooperarea în perspectiva Summit-ului NATO de la Lisabona, care va avea loc în această toamnă. Informaţii suplimentare: La 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat acceptarea invitaţiei părţii americane, transmisă de Preşedintele SUA, Barack Obama, privind participarea României la dezvoltarea abordării adaptive în etape a sistemului de apărare antirachetă din Europa. Procesul de negociere a fost precedat de două runde de consultări, la 4 februarie şi 11 mai 2010. Negocierile au fost declanşate oficial la 17 iunie 2010, odată cu vizita la Bucureşti a unei delegaţii conduse de doamna Ellen Tauscher, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională. A doua rundă de negocieri a avut loc la Bucureşti în perioada 26-27 iulie 2010. A treia rundă de negocieri pe tema participării României la sistemul de apărare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 39 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 22 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 42 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°