Şi dacă nu ne-om rătăci cumva prin norul liliputan de de săgeţi al polemicelor mărunte? Care, în devălmă-şia tirului, ajung să intre una într-alta, făcân-du-se aşchii.

Nemaiştiind pentru ce şi pentru cine luptăm?... Dacă ele, aşchiile, nu ascund ţinta adevărată, scopul principal al bătăliei...

Mâlul agitat depus pe maluri acoperă curgerea, şi nu se ştie ce a rămas rodnic sau dacă sunt numai dejecţiuni...

Cărţile, felul cum scrii, se susţin singure, timpul fiind singurul judecător infailibil.

„Numai personalităţi! Cred că eu nu sunt o personalitate. Lumea îşi va aminti de mine tot atât de puţin ca şi de Proust."

Fraza îi aparţine lui Thomas Mann. Şi ce este tulburător în forţa acestei intuiţii pe care o dă numai geniul e că, de pildă soldatul Svejk este mai popular decât Hans Castorp.

Curgerea istorică decide. în devenirea ei, ce era dilatat la început se strânge, se usucă, şi ce părea fără şansă, înfloreşte puternic.

Câteodată, în cazurile excepţionale, această funcţie răbdătoare o exercită marii critici, care sunt şi profeţi.

în literatura noastră au existat asemenea personalităţi.

Dovadă terenul literar pe care

îl avem sub picioare, şi care, cu lente mişcări de suprapuneri de straturi şi de judecăţi, s-a aşezat în ordinea greutăţilor...

Scriind aplecat peste masa de lucru, puţin şchioapă, puţin dezechilibrată în partea în care cade efortul, apăsând, corectând, ştergând, sau doar aşteptând; scriind legat de această galeră, singurul altar de jertfă pentru penaţii tăi,... îţi aduci câteodată aminte de Musafirul Necunoscut şi de vizitele Lui. E un personaj nocturn pe care îl aştepţi totdeauna şi care te vizitează rar.

El este foarte exigent, foarte pretenţios şi nu bate niciodată la uşă când intră.