* ei vor declaşa luni o acţiune de protest, prin limitarea activităţilor * poliţiştii spun că vor munci proporţional cu scăderile salariale care le-au fost impuse * astfel, nu vor mai primi sesizările cetăţenilor, nu vor mai patrula pe străzi şi nu vor mai da amenzi * printre altele, ei reclamă şi alterarea relaţiilor de muncă din interiorul instituţiei, produse prin abuzuri manageriale
Nemulţumiţi de tăierea salariilor, disponibilizările anunţate şi de subfinanţarea sistemului, poliţiştii se pregătesc să protesteze. Filiala Brăila a sindicatului poliţiştilor ne-a transmis, ieri, un comunicat de presă, conform căruia, sub presiunea tensiunilor acumulate în unităţile MAI, poliţiştii şi personalul contractual vor declanşa un protest naţional, materializat prin limitarea activităţilor specifice. "Protestul naţional al poliţiştilor nu este şi nu trebuie interpretat drept grevă. Acţiunea poliţiştilor este similară protestului magistraţilor din luna septembrie 2009.
Acţiunea de protest a poliţiştilor este constituţională, în sensul corespondenţei dintre salarizarea afectată şi munca depusă", se arată în comunicatul ce poartă semnătura conducerii Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC).
Astfel, de luni, poliţiştii spun că vor munci proporţional cu scăderile salariale care le-au fost impuse. Sindicaliştii precizează că, pe durata protestelor, poliţiştii vor respecta cât mai strict prevederile legale şi metodologiile specifice, chiar dacă aceste rigori ar putea micşora fluenţa unor activităţi sociale. În tot acest timp, poliţiştii nu vor mai munci suplimentar, peste programul de lucru, decât în situaţii excepţionale. Sindicaliştii solicită rezolvarea favorabilă a mai multor probleme, respectiv drepturi salariale, revizuirea planului de disponibilizare a cadrelor din MAI, eliminarea practicii de m