Revin cu o perseverenţă bolnăvicioasă asupra subiectului abordat cu tărie săptămâna trecută: ÎPS Teodosie. Nu voi începe cu „v-am spus eu", pentru că nu-mi place că am avut dreptate.

Speram până în ultima clipă să se întâmple ceva, o minune dumnezeiască, prin care să se demonstreze că Înaltul este un om normal, neavând pretenţia să fie gen Maica Tereza. Cu toate acestea, îmi este greu să recunosc că certitudinile mele sunt şi certitudinile dovedite de alţii mai puşi pe treabă. Bine, mai există şi varianta ca Teodosie să fie săpat de cineva care vrea să-i ia „înălţimea" şi tronul, că prea este ciudată tăcerea acestuia. Putea măcar să spună că Dumnezeu va face dreptate, că el a urmat întocmai jurământul depus, bla blauri de genul. În fine, fiecare cu păcatele lui! Mai interesantă este însă întâlnirea de după sechestru, prin care preoţii au fost chemaţi la şedinţă, o chetă divină, numai să facă ceva să scoată Arhiepiscopia de sub sechestru. Aşadar, să facă bine preoţii să scoată de la cutia milei personale banii necesari. Câteva tarife pentru nuntă, umflate, nişte botezuri cu mulţi bani... pentru biserică naşule, să aibă noroc finul! Cred că la înmormântări nu prea merg îndemnurile astea de bine, dar pot să vândă cu 10 lei iertarea de fiecare păcat al decedatului... ar merge treaba. Lumânările le-au scumpit, de aici mai vin nişte bănuţi, dar precis vor avea idei înfloritoare de business, mai o apă sfinţită, mir, cruciuliţe, musai made in Ierusalim. În încheiere, mă întreb retoric, pentru că ştiu parţial răspunsul: de ce mama lui Ştefan cel Mare mai face lumea donaţii la biserică? Nu ajung la Dumnezeu, ci la preoţi în buzunar! Cel de sus este mult mai mulţumit dacă banii aceia se duc la oamenii săraci care nu au cum să se întreţină, de exemplu la copiii care ar vrea să meargă la şcoală, dar care sunt puşi să muncească pe câmp pentru a avea mălai de mămăligă iarna