Câtă vreme ţine căldura, Andras Baci locuieşte în căsuţa de la intrarea în defileul Cheilor Turzii. Este omul pe lângă care trec mii de clujeni sau străini care merg să viziteze rezervaţia naturală.

Puţinii care se opresc să povestească cu Andras descoperă un om îndrăgostit de munte, cu poftă de viaţă şi de vorbă. Are 65 de ani şi e angajat de Consiliul Judeţean să vândă bilete la intrarea în Chei (pe partea dinspre Petreşti). Munca lui, însă, nu se rezumă la asta.

„Vând bilete, dar am grijă şi de locul ăsta, atât cât pot. Am grijă de poteci, adun ce rămâne în urmă după turiştii care nu au grijă de natură”, povesteşte Andrei Toth. Spune că cel mai mult are de furcă după inundaţii, când pârâul Hăşdate strânge gunoaiele aruncate pe mal, în satele aşezate amonte şi le împrăştie prin rezervaţie.

Viaţa lui Andras curge tihnit, în Chei, de 12 ani, într-o căsuţă aşezată în spatele morii vechi, de la intrarea în defileu. Când se face frig se mută la oraş. Spune că nimic nu-i face mai multă plăcere decât să depene poveşti cu „băieţii” care vin să facă alpinism pe pereţii de stâncă.

„Îmi plac tinerii care iubesc muntele. Mulţi dintre cei care vin la căţărat sunt oameni de milioane. Le-am spus, şi o mai spun: decât să îşi irosească vremea la internet (sic) mai bine vin aici şi se caţără pe o stâncă. Dacă nu le place să se caţere, atunci să se plimbe prin pădure. Dacă nu le place nici să se plimbe, atunci să stea pe iarbă, să se uite. Că-i frumos”, povesteşte, sfătos, Andras.

Bate potecile Cheilor de o viaţă întreagă, dar nu a făcut niciodată alpinism. „Nu e de mine. Mi-e bine şi pe poteci”, spune Andras Baci.

Păstrează cu drag o carte de alpinism în care sunt descrise detaliat traseele de alpinism din Cheile Turzii. Volumul a fost primit de la autori, iar Andras a reuşit să culeagă între coperţile ei zeci de semnături şi urări din partea